Covorul

Covorul este o țesătură groasă de lână (uneori combinată cu bumbac, cânepă, mătase) cu desene multicolore. Este destinat pentru împodobirea și termoizolarea încăperilor. În antichitate erau renumite covoarele persane. Covoarele pot fi confecționate manual sau cu mecanic. În condiții casnice covoarele sunt țesute pe un război vertical sau orizontal. După tehnica alegerii ornamentului, sunt deosebite mai multe tipuri de covoare:
• netede (război, chilim, scoarță, lăicer, polog, păretar);
• țesute prin încrucișarea firelor de urzeală cu cele de bătătură;
• relief
• executate din lanțuri sau smocuri de fire de lână;
• fixate prin noduri de firele urzelii
În spațiul românesc, țesutul covoarelor este una din principalele ramuri ale artei populare. Ajunge la înflorire în sec. XVIII–înc. sec. XIX La confecționarea covoarelor românești erau folosiți coloranți naturali, care dădeau un aspect bogat în nuanțe fine. În a doua jumătate a sec. XIX valoarea artistică a covoarelor scade. Treptat, fondurile multicolore sunt înlocuite de cele închise, iar motivele sunt redate în culori stridente și reci.
Războiul de țesut vertical fix, folosit aproape exclusiv în centrele de producție de o mai mică importanță, este de asemenea un model rustic. Este format dintr-un cadru vertical al cărui suporți au la extremități două bare rotunde și paralele denumite cilindre. Între aceste două bobine se fixează firele de urzeală. Țeserea începe mereu de jos în sus. În timpul lucrului, muncitorul stă așezat pe o podea care se sprijină pe două bare fixate la o scară aflată pe suporții verticali ai războiului de țesut. Pe măsură ce țeserea avansează, podeaua care servește de scaun de lucru trebuie să se ridice în același timp cu covorul. Acest tip de război este utilizat pentru covoare a căror lungime nu o depășește pe cea a războiului, adică de trei metri lungime.
Materiile prime
Materialele necesare pentru confecționarea unui covor persan sunt lâna, mătasea și bumbacul. Lâna și mătasea se folosesc mai ales pentru porțiunea catifelată a covorului, și mai rar în urzeală și bătătură, care, în mod normal, sunt din bumbac. Lâna de oaie este cea mai folosită, în special cea cu fibră lungă (strânsă de pe umerii și de pe părțile laterale ale oii). Lâna de miel este, de asemenea, foarte apreciată. Lâna de bună calitate se numește kurk și lâna de proastă calitate se numește tabachi. Lâna cea mai apreciată provine din regiunea Khorassan (din nord-estul Iranului) sau de la triburile lors și kurde.
Bumbacul este utilizat exclusiv pentru urzeală și bătătură. În anumite tipuri de covoare, cum ar fi cele de Qom sau de Na’in, se amestecă în catifeaua din lână un fir de mătase. În covoarele cele mai scumpe, catifeaua este din mătase. În anumite covoare mai vechi s-au folosit fire de aur, de argint sau de mătase înconjurată de un fir de metal prețios. Actualmente, urzeala și bătătura sunt realizate întotdeauna din bumbac (cu excepția unor covoare nomade realizate în totalitate din lână), pentru că este mai solid și mai rezistent și permite o mai bună întreținere a covorului.

Coloranții
Paleta foarte variată de culori a covoarelor persane este responsabilă, în mare măsură, de renumele acestora.
Lâna care urmează a fi vopsită este mai întâi depusă într-o baie concentrată de sulfat dublu de aluminiu care are rolul de a fixa coloranții pe fibrele textile. Apoi ea este pusă în vopsea într-o baie de coloranți, și în cele din urmă este pusă la uscat la soare.
Înainte de apariția coloranților sintetici (descoperirea anilinei în anul 1856 și apariția coloranților în Persia la sfârșitul secolului al XIX-lea), vopsitorii foloseau doar coloranți naturali, provenind din substanțe vegetale. Printre coloranții utilizați menționăm :
• Culoarea roșie dată de rădăcina de roibă, care crește în stare sălbatică într-o mare parte a Iranului.
• Foile de indigo dau culoarea albastră, care ar putea să fie foarte închis, aproape de negru.
• Foile de viță de vie produc culoarea galbenă, care este obținută de asemenea din șofran (culoare mai delicată), cultivat în Khorassan.
• Culoarea verde este obținută prin amestecarea culorilor albastru și galben cu sulfat de cupru.
• Culorile naturale ale lânii furnizează culorile gri și maro, care poate fi de asemenea obținută din coaja de nucă.
• Se folosește lâna naturală de oaie sau pielea de cămilă de culoare neagră pentru a obține culoarea neagră, pentru obținerea căreia este folosit și oxidul de fier conținut în nuca de ghindă.
Astăzi, majoritatea vopsitorilor utilizează coloranți sintetici (cu excepția covoarelor țesute de către triburile nomade, care mai folosesc încă coloranți naturali), majoritatea acestora fiind coloranți pe bază de crom, care dispun de avantaje în raport cu anilina și permit scăderea costurilor de producție.
Pe anumite covoare și în anumite locuri sau chiar în mijloc, este posibil ca vopseaua să-și schimbe nuanța. Această modificare a culorii este denumită abrash și reprezintă dovada că acel covor a fost vopsit cu coloranți vegetali.
Urzeala și bătătura
Urzeala este ansamblul de fire verticale întinse între cele două extremități ale războiului de țesut. Franjurile covorului sunt extremitățile firelor de urzeală.
Bătătura este formată dintr-una sau din mai multe fire transversale (în general două, unul lăsat liber și celălalt întins), dispuse între cele două linii de noduri. Bătătura servește la alinierea nodurilor în linii paralele și asigură soliditatea covorului. Bătătura este presată cu ajutorul unui pieptene special.

Nodurile:

Turkbâf

Farsbâf

Există două tipuri de noduri: nodul de tip ghiordes sau turkbâf și nodul de tip senneh sau farsbâf. Nodul turkbâf este folosit în special în Turcia și în Caucaz. Nodul farsbâf (fars semnifică « limba persană ») se utilizează mai ales în Persia.
• În nodul turkbâf, firul de lână se încolăcește în jurul a două fire de urzeală, într-un mod în care se formează o spirală ale cărei extremități reapar între cele două fire (vezi desenul de alături).
• În nodul farsbâf, firul de lână formează o spirală unică în jurul unui sau a două fire de urzeală.
Unii țesători, dorind să câștige timp (deși calitatea covorului este diminuată), înnoadă firele de lână în două fire de urzeală. Nodurile se numesc atunci turkbâf jofti sau farsbâf jofti.
Meșterul începe întotdeauna prin a țese un orificiu în partea de jos a covorului. Orificiul este o margine apretată făcută din mai multe fire de bătătură care împiedică covorul să se desfacă sau ca nodurile să se desprindă. Când este terminată realizarea orificiului, se poate începe realizarea nodurilor. Fiecare fir de lână este înnodat pe două fire apropiate de urzeală. Aceste fire de lână formează « catifeaua » covorului. Când se termină o rețea, țesătorul trece un fir de bătătură, o dată prin față și o altă dată prin spate, prin fiecare fir de urzeală. După fiecare nod realizat, țesătorul taie firul de lână la 7 cm de nod și îl trage în jos; aceasta determină « sensul » covorului. Într-adevăr, una dintre caracteristicile covoarelor persane este că par cu totul diferite în funcție de unghiul de privire și de unghiul de incidență al luminii.
La fiecare patru sau șase rețele de noduri, meșterul efectuează o primă tăiere a catifelei. Doar când se termină realizarea nodurilor de la covor se egalizează suprafața catifelei. Dacă covorul este de bună calitate, se va tăia foarte din scurt. Din contră, se va tăia mai din lung dacă calitatea realizării nodurilor este inferioară.
Calitatea realizării nodurilor determină calitatea și prețul unui covor persan. Un covor de calitate medie conține 2.500 noduri pe decimetru pătrat, un covor de slabă calitate numai 500 noduri pe decimetru pătrat. Un covor de calitate excelentă poate conține până la 10.000 noduri pe decimetru pătrat.
Atelierul nostru confectioneaza covoare si tapiserii manuale,covoare si tapiserii hand tufted (suportul covorului nu mai este bumbacul ci panza),tapiserii in relief.
Lana este vopsita in cadrul atelierului.(vopsele Lanaset)
Dimensiunile, culorile si modelele sunt efectuate atat la cerinta clientului cat si la propunerea noastra,in functie de spatiu,culorile ambientului.

Sursa: https://ro.wikipedia.org